Lupta frumoasa

lupta frumoasa

Dacă nu ai fost provocat cu privire la credinţa ta de ceva vreme, cartea lui Gary Thomas este scrisă exact pentru aşa ceva. Încă de pe primele pagini ale cărţii sale „Lupta frumoasă” te trezeşti aruncat într-o vâltoare cu care greu îi faci faţă mai ales că este mult adevăr în modul în care el pune problema. Titlul este inspirat din versetul care se află în epistola a doua catre Timotei 4:7 unde traducerea Cornilescu relatează despre lupta cea bună. Tocmai această luptă bună, este vazută de părinţii bisericii ca fiind lupta frumoasă şi pentru că ei au dus-o, s-au angajat în a o purta, au avut drept rezultat o roditoare viaţă care s-a concretizat într-o moştenire de o valoare impresionantă. Nu se poate să nu observi o anumită nemulţumire sfântă la Gary Thomas, care se manifestă faţă de creştinismul diluat practicat în Statele Unite, spun Statele Unite pentru că acesta este contextul imediat care l-a determinat pentru a scrie o astfel de carte. Atunci, ce legătură este între noi şi problemele Americii ? După cum bine se vede, problemele lor – ale celor din vest –  ajung să devină şi problemele noastre, chiar dacă după o anumită perioadă. Tocmai această perioadă de întârziere poate să se constituie într-un avantaj enorm care să ne confere nouă posibilitatea de pregătire pentru a preveni – pentru că nu-i aşa ştim că este mai uşor să previi decât să tratezi. Subiectul cărţii „Lupta frumoasă” porneşte de la premiza că actualul creştinism este unul de suprafaţă, unul căldicel, marcat de religiozitate şi de liste lungi cu interziceri şi îndatoriri. Viaţa de credinţă este impropriu numită de credinţă deoarece manifestarea credinţei este mai mult o chestiune teologică decât una cu un puternic caracter practic aşa cum a fost în viaţa primilor creştini. Credincioşii de astăzi spune Gary Thomas, nu mai simt cât de gloriasă este viaţa creştină, cât de extraordinar este să fii creştin. Ne mulţumim cu puţin – o religie îmblânzită, câteva ritualuri, din când în când, aşa, câte un răspuns miraculos la rugăciune – şi viaţa trece fără  să ne înţelegem adevărata identitate în Hristos, fără să ne îmbrăţişăm chemarea de copii ai lui Dumnezeu şi fără să ne împlinim scopul divin. Încă din primul capitol introductiv mesajul este unul extrem de dur însă benefic pentru a îndepărta plaga unui creştinism îmbibat de cultural şi de aspecte regionale care împiedică acţiunea duhului lui Dumnezeu. Cei care s-au obişnuit cu statutul de spectatori de consumatori veşnic nemulţumiti şi nesatisfăcuţi vor găsi în cartea „Lupta frumoasă” paşi concreţi de a depăşi acest statut neproductiv pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi în ultimă instanţă pentru ei înşişi. Mă rog ca la terminarea acestei cărţi – spune Gary Thomas – să vă consideraţi ochii drept slujitorii lui Dumnezeu, iar mâinile şi picioarele drept instrumentele sfinte ale puternicului Creator. Mă rog ca urechile voastre să audă permanent cuvintele şi instrucţiunile lui Dumnezeu, ca inimile voastre să fie pline de pasiunea lui Dumnezeu. Mă rog ca minţile voastre să înceapă călătoria fascinantă de a cunoaşte gândurile lui Dumnezeu şi ca trupurile voastre să fie un centru clocotind de viaţă şi de pasiune faţă de Hristosul înviat şi stăpân peste toate, care lucrează cu putere în oameni. Toate aceste aşteptări ale autorului sunt realiste pentru că tocmai aceste subiecte le abordează pe paginile cărţii „Lupta frumoasă „ şi oferă soluţii care odată aplicate zămislesc împlinirea.

Captivanta aventură a transformării zilnice prin puterea lui Dumnezeu, aceasta este tema abordată de Gary Thomas în cartea „Lupta frumoasă”. Deşi lupta creştinului este una frumoasă, este una bună, aceasta nu înseamnă că este şi uşoară. Greutatea luptei este direct proporţională cu lepădarea de sine şi aceasta pentru că duşmanul cel mai mare este în noi. Pentru că ne mulţumim cu bine, pierdem deseori ceea ce este cel mai bine. Iar această pierdere este de fapt renunţarea la binecuvântarea lui Dumnezeu care nu poate fi înlocuită cu nimic. Pe întreg parcursul cărţii se regăseşte un strigăt de motivare la experimentarea prezenţei lui Dumnezeu, care este mai mult decât doctrină. A cunoaşte despre Dumnezeu nu trebuie să fie apogeul experienţei noastre spirituale. Cunoaşterea lui Dumnezeu este cea care dă sens vieţii şi o îmbracă în haine strălucitoare de sărbătoare. Dorinţa mărturisită a lui Gary Thomas este de a sluji la ascensiunea celor, care caută mai mult prezenţa lui Dumnezeu. Exemplifică accesul pe o treaptă superioară prin exemple biblice cât şi prin exemplele unor personalităţi care au rămas în conştiinţa publică datorită experienţelor extraordinare trăite în prezenţa lui Dumnezeu. Aceste experienţe sunt catalogate de autor ca fiind mistice; iar pentru a fi înţeles corect explică în detaliu ce doreşte să se înţeleagă prin mistic. Pentru Gary Thomas folosirea termenului mistic este acela de experimentare directă a lui Dumnezeu. Fără această întâlnire personală viaţa de credinţă este una artificială care va duce mai devreme sau mai târziu la frustrare, neîmplinire şi răzvrătire.

Cele trei părţi ale cărţii „Lupta frumoasă” sunt captivante prin structura inedită la care apelează autorul. Începe fiecare capitol cu un set de trei, patru citate, versete biblice care introduc subiectul capitolului respectiv, pentru ca apoi la finalul capitolului să găsim o secţiune intitulată: să recapitulăm. Această desfăşurare a materialului este una benefică pentru cel care doreşte să asimileze conţinutul acestei cărţi care poate fi un ghid util pentru viaţa de zi cu zi a credinciosului, care s-a angajat în a-l urma pe Dumnezeu conştient că aceasta presupune, luptă. Miezul cărţii, respectiv capitolul 2 intitulat, Spirit nou, trupuri noi, evidenţiază adevărul biblic cu privire la minunea transformării mântuitoare. Creştinul este o persoană care a reactivat chipul lui Dumnezeu în el şi astfel devine mijlocul vizibil al Dumnezeului nevăzut. O astfel de abordare nu poate decât să responsabilizeze şi apoi să determine la acţiune. Doar acţiunea, a dat naştere afirmaţiei pauline : m-am luptat lupta cea bună sau lupta cea frumoasă. Tu ce luptă duci, pentru cine te zbaţi, cheltui, te epuizezi. O singură luptă este numită frumoasă, bună iar aceasta, dacă-i purtată îţi va revitaliza viaţa. „Lupta frumoasă” cartea lui Gary Thomas îşi propune şi reuşeşte să atragă în lupta experimentării depline a puterii minunate şi transformatoare a lui Hristos pe aceia care îndrăznesc să o deschidă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s