*gânduri dospite poate prea mult*

Porunca unui destin

de pe vremea când ne plimbam fără mască

Nici nu știu ce aș putea scrie într-o perioadă ca asta.

În fața durerii și a suferinței tac, pentru că nu am cum să o înțeleg nici măcar un pic. Suferința mă compleșește cu întrebări, cu afirmații, cu fapte pe care nu pot să le dezleg. Durerea încearcă să vadă câte știu și aflu și eu că nu știu nimic.

Aceste două entități frământă lutul din noi cu migală de chirurg. Și, totuși, eu le văd printre noi, oamenii se plimbă cu Durerea și Suferința de mână și, parcă, îi mai șoptesc omului cum să zâmbească, cum să privească, cum să se comporte. Au devenit o a doua conștiință, cumva. O amintire că trebuie să avem grijă unii față de alții. Și, poate mai mult ca niciodată, să avem încredere unii în alții.

Oamenii au fost singuri și acesta e locul potrivit…

Vezi articolul original 46 de cuvinte mai mult

Acest articol a fost publicat în DIVERSE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s