O săptămână prin Scriptură cu Lucian Bălănescu – a doua zi

Citește Psalmul 4.

Devoțional:

Oare de ce ne vine atât de ușor să uităm tot ceea ce știm despre Dumnezeu sau despre promisiunile Lui atunci cand noi înșine trecem prin suferință? De ce oare nu putem ca în momentul suferinței să demonstrăm aceeași încredere în Dumnezeu pe care o proclamăm cu atâta seninătate în momentele de normalitate? Trebuie să recunoștem împreună cu La Rochefoucauld că avem resurse nelimitate în a îndura suferințele altora, dar suntem complet pierduți în a face față propriei dureri.

Unul dintre cele mai certe lucruri din lume este că o să suferim. Nimeni nu scapă de durere. Un poet numea moartea „marele nivelator”. În același sens este și suferința, indiferent de vârstă, statut, naționalitate, suferința nu ocolește pe nimeni. Iar specific suferinței este că lovește atunci când ne așteptăm mai puțin. Dar exact în mijlocul necazului creștinul este copleșit de o pace similară cu cea a unui bebeluș care stă în căldura și intimitatea familiei sale, ocrotit de cei care-l iubesc atât de mult.

Am crescut în Mangalia, la malul mării. Pe la finalul toamnei erau furtuni destul de mari și, împreună cu câțiva prieteni mergeam pe faleză să vedem „nebunia” valurilor. Știți că falezele de pe litoralul nostru sunt împrejmuite de stabilopozi – niște stâlpi formați din patru picioare, ca niște stânci. Când veneau valurile mari aveam impresia, pentru o fracțiune de secundă, că stabilopozii erau luați de valuri; nu mai vedeam nimic, totul era doar apă. Dar după doar câteva secunde apa se retrăgea, iar stabilopozii erau acolo le fel de imobili și de fermi ca înainte.

Ești copleșit și acoperit de griji? Ești tulburat și nici măcar să te rogi nu mai poți? Tânjești după această pace despre care vorbește David? Vrei liniște mai presus de orice? Nu uita că valul va trece și marea se va retrage. Uită-te la Isus despre care Pavel spune: pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a facut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihanirea lui Dumnezeu în El. Pe cruce, Hristos a primit tot ce am meritat noi.

Într-un sens putem spune că pe cruce Hristos a pierdut toată pacea ca noi să avem adevarata pace. El ne dă puterea ca în momentele cel mai grele să cântăm:

Când am pacea Domnului
În viața mea
De vifor eu nu sunt răpus.
Iar inima mea
Tot așa va cânta:
Bine e, bine e în Isus!

Acest articol a fost publicat în DIVERSE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s