Ce poți dărui? – proiect Biserica Maranatha Suceava

Și tu poți face o diferență! Implică-te!
Dacă pentru majoritatea dintre noi să ai un acoperiș deasupra capului, îmbrăcăminte, încălțăminte, câteva mese pe zi, etc. sunt lucruri normale; pentru un număr semnificativ de persoane din lumea asta lucrurile pe care le-am enumerat mai sus sunt doar un lux sau chiar o necesitate pentru supraviețuire. Statisticile oficiale ne spun ca sunt 600 de milioane de oameni în lume care trăiesc în sărăciei și 820 de milioane de oameni pentru care o masă pe zi este unica lor șansă de supraviețuire.



Ne gândim cu siguranță la cei din Asia, Africa sau America Centrală dar haideți să privim mai aproape de noi, la 160 de kilometrii distanță. În multe sate din județul Vaslui întâlnim copii pentru care mersul la școală e condiționat de lipsa de îmbrăcăminte, încălțăminte adecvată și rechizite; pentru care singura masă sărăcăcioasă pe zi este tot ceea ce își permit; mame care duc lipsă de scutece pentru cei mici; familii care în perioadele de ger cumplit nu au cu ce încălzi camerele în care de multe ori locuiesc mai bine de zece persoane; etc. Dacă pentru mulți dintre noi lucrurile acestea sunt neimaginabile, pentru cei de acolo ele sunt o realitate cu care se confruntă zilnic.

Ce putem face noi în privința asta? Dacă am fost binecuvântați suntem chemați să fim o binecuvântare! De aceea vă invit să vă implicați împreună cu noi în lucrarea aceasta și din belșugul de binecuvântări pe care îl primim zilnic să dăruim din ce avem mai bun și celor care sunt cu adevărat în nevoie.

Pe lângă lucrurile menționate în afiș mai sunt necesare: scutece, produse de îngrijire personală (șampon și gel de duș, săpun, pastă și periuță de dinți, deodorant), dulciuri, detergent, pătuț, căruț copil, sobă lemn, etc.

Vă mulțumesc pentru sprijinul și implicarea dumneavoastră!
Otniel Boingeanu

Acest articol a fost publicat în DIVERSE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ce poți dărui? – proiect Biserica Maranatha Suceava

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s