Start la colectarea selectivă a gunoiului în Suceava

Un proiect ambițios, demarat de mine, cu ajutorul colegilor mei, se pune în practică. Astăzi intră în vigoare noul contract pentru colectarea deșeurilor municipale!
Sunt multe schimbări referitoare la deșeuri care vor apărea în Suceava începând de astăzi iar printre cele mai importante se numără obligativitatea colectării selective a acestora.
Începând de astăzi toți sucevenii, printr-o campanie de informare de anvergură, vor fi îndrumați cum să facă colectarea selectivă.
În toate scările de bloc, cu acceptul asociațiilor de proprietari, vor fi lipite autocolante A3 cu toate informațiile necesare.
Mai mult, alte 35000 de plicuri vor ajunge la suceveni prin intermediul cutiilor poștale, plicuri care conțin o scrisoare și un ghid privind colectarea selectivă.
Este simplu:
– tomberonul galben, pentru deșeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal, etc);
-tomberonul negru, pentru deșeuri menajere (resturi de produse alimentare).

Va fi o perioadă în care fiecare dintre noi trebuie să conștientizăm importanța colectării selective. După finalizarea campaniei, sperăm să obținem rezultate în număr cât mai mare și măsuri coercitive cât mai puține.

Mașinile de gunoi sunt deja inscripționate special și vă asigur că vor ridica separat deșeurile reciclabile, după perioada de tranziție.

Viceprimar Lucian Harșovschi

Acest articol a fost publicat în DIVERSE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s