Târg de carte GAUDEAMUS 25 – ediție aniversară Centenar

Targul Gaudeamus noiembrie 2018.jpg

În toamna fiecărui an, Târgul Internaţional GAUDEAMUS devine centrul pieţei editoriale şi al vieţii culturale din România. Cel mai important eveniment expoziţional dedicat cărţii, din România, are un loc bine definit în calendarul cultural şi în conştiinţa publicului, dovadă stând cei peste 100.000 de vizitatori care îi trec pragul în fiecare an.

Tema centrală a ediției este România Centenar, și va fi ilustrată prin intermediul unui stand reprezentativ, care va găzdui o colecție de circa 600 de volume dedicate acestui moment istoric și circa 50 de evenimente (lansări și prezentări de carte, dezbateri, proiecții de film, lecturi publice). Standul România Centenar, organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române și Muzeul Municipiului București, va oferi publicului Gaudeamus un excelent prilej de a se întâlni și dialoga cu câțiva dintre cei mai apreciați scriitori, critici literari și istorici români ai momentului.

Președintele de onoare al ediției va fi acad. Ioan – Aurel Pop, Președintele Academiei Române.

Acest articol a fost publicat în DIVERSE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s