Comunicatul Uniunii Bisericilor Penticostale din România cu privire la REFERENDUM

COMUNICAT

25.09.2018

Cultul Creștin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România susține Referendumul pentru modificarea articolului 48, alineatul 1, din Constituția României, referitor la definirea familiei.

Noi credem și mărturisim că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și o femeie (Marcu 10.6-9). Prin urmare, îi îndemnăm pe toți credincioșii cu drept de vot, din ţară şi din Diaspora, să participe la referendumul din 6 și 7 octombrie 2018, deoarece este necesar ca cel puţin 6 milioane de români să voteze pentru ca acest referendum să fie validat.

Înțelegând că lupta noastră este una spirituală, chemăm pe toți credincioșii penticostali în ziua de joi, 4 octombrie, să ne unim în rugăciune și post pentru familie, pentru reușita acestui referendum și pentru trezire spirituală în poporul român.

Comitetul Executiv al Cultului Creştin Penticostal –
Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România

Acest articol a fost publicat în Biserica penticostală și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Comunicatul Uniunii Bisericilor Penticostale din România cu privire la REFERENDUM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s