Biserica Creștină după Evanghelie despre REFERENDUM

Screen Shot 2018-09-22 at 12.55.49.png

COMUNICAT

                                                                                                      Achihai Virgil

Biserica Creștină după Evanghelie din România a susținut încă de la început inițiativa Coaliției pentru Familie pentru modificarea articolului 48 din Constituție în sensul definirii familiei ca unirea dintre un bărbat și o femeie.

Societatea de astăzi, caracterizată prin puternice influențe de secularism, materialism și îndepărtare de principiile creștine de viață, oferă tipare modificate de familie, ce sunt în contradicție cu  planul lui Dumnezeu în acest domeniu al vieții sociale. Printr-o propagandă zgomotoasă, persistentă și amăgitoare se dorește ca mulți români, dezamăgiți de clasa politică actuală, de realitățile triste ale vieții cotidiene, să nu participe la Referendumul din 6-7 octombrie 2018.

Instituții, partide și parlamentari, ONG-uri, s-au opus organizării Referendumului. S-au contestat până și semnăturile românilor. Dar VOINȚA milioanelor de români nu poate fi înfrântă de mass-media ostilă, de batjocurile la care sunt supuși zilnic susținătorii Referendumului.

Este un „DA” pentru prezentul, dar mai ales pentru viitorul României. Să privim implicarea fiecăruia dintre noi în promovarea Referendumului, ca  parte a misiunii creștine, a apostolatului pe lângă cei din familia lărgită, printre vecini, prieteni, cunoscuți. Adevărul despre familie nu trebuie doar proclamat și trăit, este necesar să fie consfințit și în Constituția țării. Este dreptul suveran al poporului român de a-și scrie propria istorie în Europa și în lume, în modul cel mai democratic cu putință.

Am avut în anul 1989 o Revoluție socială, care a readus în România democrația și statul de drept. Mai sunt multe de îndreptat, dar prin unire și consens vom reuși ca în timp să ne bucurăm de beneficiile unei societăți construită atât pe principii ce promovează moralitatea publică cât și pe valorile creștine de viață.

În octombrie 2018, milioane de români au ocazia unică de a începe Revoluția morală a societății românești. Aceasta deoarece familia reprezintă temelia pe care se clădește societatea. O societate sănătoasă din punct de vedere moral se constituie doar pe familii sănătoase din punct de vedere moral.

De aceea, îndemn pe toți creștinii după Evanghelie din țară și diaspora să se implice activ, cu respectarea legislației, a demnități umane și a convingerilor personale, în determinarea a cât mai mulți români să se prezinte la secțiile de votare pe 6-7 octombrie 2018 și să voteze „DA” pentru familia naturală, singurul loc unde viața poate începe. Iar noi ca și creștini, susținem și apărăm viața din momentul conceperii ei.

            Doamne, binecuvântează România și pe români!

Acest articol a fost publicat în DIVERSE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s