De la naștere la înviere – ziua 27

Born-to-Rise-Timeline

ZIUA 27

ÎN PEREA – CE NU POATE FACE CĂMILA?

„Isus a văzut că s-a întristat de tot şi a zis: „Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii! Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Luca 18:24-25)

Probabil că auzind cuvintele acestea, unii din jurul Domnului Isus „au zâmbit în colţul gurii”. Cum adică să treacă o cămilă prin urechea acului!? Imposibil… Adică nu e doar greu, ci 100% imposibil. La fel de absurdă este ideea ca un om bogat să intre în Impărăţia lui Dumnezeu.

Cei mai mulţi dintre noi, chiar dacă nu ne place să recunoaştem, suntem ca tânărul acesta bogat. Mulţi am fi de acord cu cel care spune: „Banii nu aduc fericirea, dar o întreţin! Nu contează dacă sunt sărac sau bogat, atâta timp cât nu-mi lipsesc banii!” De multe ori ne „învârtim în jurul cozii”. Când Domnul Isus a spus „urechea acului”, s-a referit la un ac normal, ca ăla cu care coasem stofa. Când a spus „cămilă”, s-a referit la cămila ce traversează deşertul.” Dar de ce a spus aceste cuvinte? Oare îi iubeşte Dumnezeu mai mult pe cei săraci decât pe cei care au de toate şi nu le lipseşte nimic? Oare chiar nu este loc pentru bogaţi în cer?

În cer este loc pentru oricine. Condiţia esenţială este să crezi că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu şi că a murit pentru păcatele tale. Apoi să te încrezi doar în El. Cel care este sărac spune: „Dacă Isus nu-mi vine în ajutor, sunt pierdut!” Bogatul însă zice: „Dacă Isus nu-mi vine în ajutor, mă descurc eu cumva. Am bani şi relaţii, am pensie şi rezerve în bancă! Mai sunt şi alte opţiuni! Am eu plasa mea de siguranţă! Dacă nu mă ajută EL, găsesc eu o soluţie!”

Însă chiar şi cei bogaţi pot fi mântuiţi, dacă renunţă să se încreadă în bogăţiile lor. Banii pot rezolva multe situaţii, dar nu pot duce pe nimeni în cer. Când îţi dai seama de lucrul acesta, începi să te îndrepţi către cer. Asta ne conduce la două concluzii:

În primul rând, atâta timp cât banii stabilesc standardul pentru viaţa ta, inima îţi va fi goală şi neîmplinită. În al doilea rând, inima ta va cunoaşte adevărata fericire doar atunci când încetezi să te încrezi în banii tăi şi îţi predai viaţa în mâinile Domnului Isus.

Foloseşte banii cu înţelepciune şi nu te îndrăgosti de ei! Acesta este mesajul pentru azi!

„Doamne Isuse, Tu întotdeauna mi-ai dat ce am avut nevoie. Îţi mulţumesc pentru că mi-ai dat mântuirea ce nu poate fi cumpărată cu aur şi argint. Amin!”

Liviu Avasiloai

Acest articol a fost publicat în De la nastere la inviere. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s