De la naștere la înviere – ziua 26

Born-to-Rise-Timeline

ZIUA 26

PE MAREA GALILEII – CÂND HRISTOS ESTE ÎN BARCĂ

„Şi deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de straşnică, încât corabia era acoperită de valuri. Şi El dormea. Ucenicii s-au apropiat de El, şi L-au deşteptat, strigând: „Doamne, scapă-ne, că pierim!” (Matei 8:24-25)

Să fii creştin nominal este foarte uşor. Mergi din când în când la biserică, mai faci o faptă bună „din an în paşti”, te abţii de la unele când sunt oameni în jur şi mai faci un ritual când mergi la împărtăşire. Nu e greu deloc…

A merge pe urmele Domnului Isus este mult mai greu… Urmele lui merg pe unde nouă nu ne place, întâlnesc oamenii pe care noi vrem să-i ocolim şi se opresc în dreptul celor pe care îi dispreţuim. A fi ucenicul Domnului Isus este mai greu…

Mulţi cred că dacă Domnul Isus este în „barca vieţii” lor vor fi feriţi de orice rău şi nimic nu li se va mai întâmpla. Asta este o amăgire: ucenicul lui Hristos va avea parte întotdeauna de aceeaşi viaţă pe care a avut-o şi Domnul: dispreţ, neîncredere, ură şi mânie, vorbe rele şi multe furtuni. Chiar dacă Isus este în barcă, trebuie să te aştepţi la furtuni puternice. Lumea va încerca din toate puterile să te distrugă, să te doboare. Toţi creştinii ştiu asta; nimeni nu a suferit mai mult şi mai multe decât cel care e creştin adevărat. Nici nu e de mirare: din moment ce Hristos a fost răstignit, şi viaţa noastră este una de sacrificiu.

Am vrea ca totul să meargă „uns” în viaţă. Ne aşteptăm la asta, însă… surpriză! Când Domnul Isus este în barcă, începe furtuna. Marea urlă înfuriată, însă Isus are putere să o liniştească!

Este Domnul Isus în barca vieţii tale?
Călătoreşte împreună cu tine?
Merge pe unde mergi tu?
Îi simţi prezenţa?

Dacă da, e bine. Însă pregăteşte-te! Isus potoleşte furtuna, dar mai întâi furtuna trebuie să se stârnească! Să nu te aştepţi la o călătorie de croazieră, dar nici să nu te temi: când Isus este în barca ta, Lui îi pasă şi nu te lasă să mori în încercare! Când Domnul Isus este la cârmă nu te vei rătăci niciodată.

„Oh, Doamne Isuse, ajută-mă să cred în Tine chiar şi atunci când valurile sunt mari iar barca mea e gata să se scufunde. Amin!”

Acest articol a fost publicat în DIVERSE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s