De la naștere la înviere – ziua 24

Born-to-Rise-Timeline

ZIUA 24

PE MUNTELE HERMON – „ASTA NU E TOTUL! ”

„După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i-a dus la o parte pe un munte înalt. El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s-au făcut albe ca lumina. ” ( Matei 17:1-2)

Câteodată împărţirea pe capitole este nepotrivită. Pasajul acesta este dovada.

La sfârşitul capitolului 16, Isus le descoperă ucenicilor Săi adevărul despre iminenta lui răstignire. Petru neagă cu tărie că un astfel de eveniment ar fi cu putinţă. Dar foarte curând, toţi vor afla adevărul. Ar trebui să citim evenimentul schimbării la faţă în contextul prevestirii morţii Lui apropiate. Domnul Isus se schimbă la faţă ca un semn pentru ucenicii Lui că povestea nu se va sfârşi acolo, că va urma şi altceva după răstignire, ceva mult mai mult decât îşi pot ei imagina deocamdată.

Când apostolii bisericii primare au scris despre schimbarea la faţă, ei au subliniat faptul că Domnul Isus nu a încetat să fie om în timpul acestui eveniment. Lumina care strălucea venea din interior, o lumină care fusese tot timpul acolo şi care s-a sălăşluit în trupul Lui chiar din momentul concepţiei Sale în pântecele fecioarei Maria.

Domnul Isus a fost Lumina Lumii de când s-a născut şi până în clipa în care a părăsit lumea aceasta. În timpul vieţii Sale pământeşti, lumina a fost ascunsă de ochii celor mai mulţi, aşa că EL părea a fi un om ca oricare altul. Dar schimbarea la faţă a lăsat pentru câteva clipe să fie văzută divinitatea Sa de ochii unor oameni muritori, apoi iarăşi a fost ascunsă de privirile celor mai mulţi.

Întotdeauna va exista pericolul să-L subestimăm pe Domnul Isus. Pe muntele schimbării la faţă, Tatăl din cer a dat la o parte pentru câteva clipe cortina ce-L ascundea pe Isus şi a spus: „Iată-L! EL este Fiul Meu! De EL să ascultaţi!” Aceste cuvinte trebuie auzite şi astăzi. Cele mai multe zile sunt obişnuite, înecate în rutină. Plecăm la treburile pe care le facem mereu, tăind de pe listă lucrurile unul câte unul. Însă va veni o zi în care TOTUL va fi diferit. În Ziua Aceea, Domnul Isus se va întoarce îmbrăcat în slavă, iar lumea îl va vedea aşa cum este EL cu adevărat: Lumină şi Adevăr! Atunci Mielul lui Dumnezeu se va descoperi ca Leul din Iuda!

Când autorii îşi scriu poveştile pline de mister, fiecare capitol are un final care prevesteşte că urmează ceva deosebit… Pe muntele Hermon, Domnul Isus se schimbă la faţă, iar Dumnezeu Tatăl spune: „Acesta este Fiul Meu! Însă asta nu e totul, n-aţi văzut încă nimic! Urmează ceva mult mai mult şi mai măreţ!”

Oamenii nu-L pot ţine pe Dumnezeu în casele lor, dar se pot dărui Lui cu tot ce au! Numai aşa pot fi mereu în prezenţa Lui! EL nu poate încăpea în casa noastră, dar în Casa Lui este loc pentru oricine!

„Doamne Isuse, deschide-mi ochii să Te pot vedea aşa cum eşti cu adevărat! Ajută-mă să trăiesc, aşteptând revenirea Ta pe-acest pământ. Amin! ”

Liviu Avasiloai

Acest articol a fost publicat în De la nastere la inviere și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s