Un mesaj echilibrat despre dezechilibrul din țară – Cristi Șoimaru

Cristi SoimaruSupărarea și chiar indignarea pentru faptul că prima femeie prim-ministru a României va fi un personaj gol și incompetent ca “agreabila” lui Dragnea sunt legitime și absolut de înțeles.

Parcă totuși prea mult din supărarea și indignarea multora mi se par a fi îndreptate împotriva lui Iohannis. Da, semnătura lui o propulsează pe “amazoana” șefă a pesedistelor într-un post important pentru care e evident necalificată, dar nu-i Iohannis singur vinovat. Și nu zic asta pentru că aș vrea să-l apăr pe președinte care a dat dovadă de atâtea stângăcii și comodități. Dar eu zic că o parte din supărarea și indignarea noastră trebuie să fie îndreptată și spre acei lideri ai opoziției care prin ce au făcut sau n-au făcut în 2016 și 2017 au contribuit la scorul electoral mare al PSD & ALDE și la ce indică și sondajele la zi.

Chiar aș spune că e necesar ca o parte din supărarea și indignarea noastră trebuie rezervată și pentru cetățenii care – din varii motive insuficient de puternice – nu au votat în 11 decembrie 2016, sau au votat “în orb”, și care astfel au contribuit la faptul că Dragnea a ajuns conducătorul și vechilul țării.

Și ultimii pe listă, cu voia d-voastră, ar trebui să fim supărați (măcar puțin, așa) chiar pe noi înșine. Pentru că nu am acționat suficient de curajos, generos și inteligent astfel încât realitatea social-politică din România să nu mai rămână atât de feudală și tristă.

Cu alte cuvinte, să canalizăm – măcar o parte – din supărarea și indignarea noastră pentru a face ceva potrivit astfel încât țara noastră să mai iasă din spectrul incompetenței, abjecției, grobianismului, nepăsării, corupției, abuzului și imposturii cu care ne confruntăm de atâția ani.

Trist momentul, dar nu disperarea și renunțarea ne vor ajuta să depășim momentul. Dumnezeu să ne păzească și să ne îndrume pasii!

Cristi Șoimaru

Acest articol a fost publicat în DIVERSE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Un mesaj echilibrat despre dezechilibrul din țară – Cristi Șoimaru

  1. Felicitari pentru mesaj si abordare!

  2. Pingback: Un mesaj echilibrat despre dezechilibrul din țară – Cristi Șoimaru – CrestinTotal.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s