”Verbele Crăciunului” – al 15-lea verb

15 Decembrie – ÎMPACĂ!
Isaia 9:6 ” Îl vor numi: …Domn al păcii.”

Institutul Gallup a făcut un sondaj printre americani chestionând care ar fi întrebarea pe care ar pune-o lui Dumnezeu dacă s-ar întâlni cu El. În topul răspunsurilor a fost: „Va fi vreodată pace pe pământ?

Este o întrebare normală ţinând cont de haosul din lume. Fie că vorbim de tensiunile din Orientul Mijlociu, războiul din Siria, atacuri teroriste sau ameninţarea nucleară, toţi ştim că trăim într-o lume periculoasă. Un conflict mondial poate izbucni în orice clipă.

În această lume sângeroasă, pacea trebuie să fie făcută, nu se produce aşa… din senin. Cineva trebuie să aducă duşmanii în jurul unei mese şi să le dea un motiv să lase armele din mâini. Domnul Isus nu a spus: „Ferice de cei ce doresc pacea, sau cei ce speră la pace sau cei ce visează pacea.” Ci El a zis: Matei 5:9 „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!”

Liviu Avasiloai

Liviu Avasiloai

Ce este un împăciuitor? Un sinonim ar fi pacificator, iar pacificatorul este cineva care împacă oamenii cu Dumnezeu şi oamenii între ei. Împăciuirea (împăcarea) începe acasă, cu persoanele cele mai apropiate: între soţ şi soţie, părinţi şi copii, fraţi şi surori, unchi şi mătuşe. Apoi trece la familia extinsă, prietenii din biserică, colegii de serviciu şi la şcoală. Apoi ajunge şi în comunitate: între cei din sat, oraş, ţară.

Împăcarea nu este o lucrare uşoară. Este costisitoare, consumă timp, este dureroasă şi extenuantă. Pacificatorii sunt de multe ori neînţeleşi şi adesea acuzaţi pe nedrept. Ştim că împăcarea este greu de înfăptuit iar pacea este greu de menţinut, dar cu toate acestea putem începe cu un pas mic:

Ai un telefon: sună pe cineva!
Ai un computer: trimite un email!
Ai două mâini: lucrează pentru alţii!
Ai două picioare: du-te la cineva care e jignit!
Ai două urechi: ascultă pe cineva care plânge!
Ai doi ochi: ridică-i şi vezi lumea cum o vede Dumnezeu!
Ai o gură: predică Evanghelia păcii!

Există multe conflicte în lume, multă ură şi durere. Asta înseamnă că este mult de lucru pentru tine. Fiecare pas mărunt primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu. Cum te poţi implica? Fii împăciuitor!

Rugăciune:

„Doamne Isuse, fă-mă o unealtă a păcii. Unde este ură ajută-mă să aduc dragoste. Amin!”

Acest articol a fost publicat în Verbele Craciunului. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s