Ce a făcut Curtea Constituţională a României ?

Curtea Constituţională a României a tot amânat o decizie care nu prea era de amânat. De vreo cinci luni tot amână. Marţi pe 29 noiembrie putea fi o zi în care curajul, de a decide ce este normal,  să se manifeste printr-o atitudine conformă cu aşteptările celor mai mulţi români. Nu a fost aşa. Deşi putem decide noi în ograda noastră nu o facem. Ne uităm spre Uniunea Europeană. Judecătorii CCR au decis să trimită o serie de întrebări la Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg, prin care să li se explice care este jurisprudența în astfel de cazuri. Curtea de Justiţie de la Luxemburg însă a făcut o precizare destul de clară :

„Statele membre sunt libere să prevadă sau să nu prevadă căsătoria pentru persoane de același sex”

CCR se teme ? Pastorul Viorel Iuga, preşedintele Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România  scria despre presiunea care există asupra CCR .

Amânarea CCR este salutată şi apreciată de Asociația Internațională a Homosexualilor. Ceea ce judecătorii CCR au decis nu face decât să tergiverseze o decizie care în ciuda aerului complex este cât se poate de simplă.

Coaliţia pentru Familie a postat câteva reacţii la decizia CCR.

 

Acest articol a fost publicat în DIVERSE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s