Filarmonica de stat din Botosani la Suceava

Filarmonica Botosani la Suceava

Sâmbătă, 7 mai 2016, de la ora 19.00, Iulius Mall îi invită pe suceveni să petreacă o după-amiază în compania muzicii de calitate. Cadoul muzical pregătit de îndrăgita destinație de petrecere a timpului liber este „Concertul Extraordinar de Paște”, susținut Filarmonica de Stat Botoșani.Evenimentul este unul cu adevărat aparte, îmbinând ritmurile clasice, interpretate de artiștii talentați din cadrul orchestrei simfonice, cu vocea sopranei Mediana Vlad. Sub bagheta dirijorului Tiberiu Oprea, instrumentiștii vor interpreta partituri celebre, spre încântarea publicului.

Programul spectacolului orchestrei Filarmonicii de Stat Botoșani, susținut pe scena din zona food court, include pasaje din opere celebre, precum: „Voci de primăvară” (J. Strauss), „Romeo şi Julieta” (Ch. Gounod), „Spărgătorul de nuci” și „Lacul lebedelor” (P. I. Ceaikovski), „Exsultate, Jubilate” (W. A. Mozart), „West Side Story” (L. Bernstein), „Cavaleria uşoară” (Fr. Suppé), „Faust” (Ch. Gounod), „Cavalleria rusticana” (P. Mascagni), „Coppélia” (L. Delibes)și Dans Slav nr. 8 (A. Dvořák). Filarmonica de Stat Botoșani este invitată pentru a doua oară la Iulius Mall Suceava, primul concert simfonic, de Ziua Îndrăgostiților, bucurându-se de un real succes.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în DIVERSE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s