„Eul din spatele măştii” disponibilă la Librăria Agape

Eul din spatele mastiiCartea de față abordează aspecte sociale, etice, psihologice, morale și spirituale prezentate într-un mod practic, pentru ca fiecare om să înțeleagă lumea în care trăiește și mai ales să se înțeleagă pe el însuși. Cunoașterea de sine este esențială fiecărei persoane și de multe ori nu știm de unde să începem în a ne cerceta.

„Eul din spatele măștii” încearcă să descopere acel „Ego” care se ascunde după măștile sociale, după moralitate și presiunile externe. Lucrarea de față trimite la descoperirea propriei persoane într-o lumină diferită, printr-o abordare sinceră, pas cu pas, din punct de vedere fizic, emoțional, moral, psihologic și spiritual, încununând cunoașterea personală prin aplicabilitate practică.

Citind cartea de față vei ajunge să îți cunoști punctele slabe și cum să le faci față sau să le întărești, dar vei descoperi și punctele tale tari pe care vei învăța să le folosești în așa fel încât calitatea vieții tale se va îmbunătăți. Cred că merită să încercăm să ne cunoaștem pe noi prin abordări diferite. O schimbare este întotdeauna binevenită în viața fiecăruia dintre noi.

buton-comanda

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în DIVERSE și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la „Eul din spatele măştii” disponibilă la Librăria Agape

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s