Indicații pentru manifestarea din fața Prefecturii Suceava : 16 ianuarie 2016

Indicatii pentru participantii la adunarea publica paşnică şi autorizată din data de

16 ianuarie 2016, ora 11:00

• Vom fi punctuali.
• Vom manifesta pasnic, dand dovada de educatie si principii crestine.
• Nu se va aplauda. Dorim ca prezența noastră sobră, tăcută și tristă să transmită un mesaj mult mai puternic decât al unei mulțimi agitate și gălăgioase.
• Vom comunica intre noi politicos, fara iesiri zgomotoase. Nu se vor admite huiduieli, scandări de lozinci și comentarii și/sau înjurături strigate din mulțime.
• Nu vor fi admiși ca parte din protest și ne vom dezice de persoane în stare de ebrietate; folosirea băuturilor alcoolice și fumatul sunt interzise în spațiul acestor acțiuni;
• Niciun act de vandalism, distrugere de proprietate, violență sau agresivitate verbală împotriva oricui, mai ales a organelor de ordine, nu va fi tolerat;
• Nu ne vom facem poze, selfie, nu vom intra in polemici cu trecatorii
• Vom respecta pe deplin indicațiile oamenilor de ordine numiți de organizatori şi ale forţelor de ordine.
• Nu vom scanda lozinci decat la initiativa organizatorilor, iar orice initiativa personala va fi comunicata organizatorilor.
• Pancartele proprii nu vor conţine semne naziste, fasciste, extremiste, ci vor avea un mesaj in spiritul paşnic, legal şi moral al adunării publice.
• Vom purta haine potrivite pentru acest demers si in concordanta cu starea vremii.
• Respectam perimetrul (spatiul) delimitat pentru această adunare publică paşnică.
• Respectam regulile de circulaţie.
• Vom pastra curatenia in jurul nostru.

Marius M.

Acest articol a fost publicat în DIVERSE și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s