Calendarul de rugăciune a Bisericilor Creștine după Evanghelie

ÎNTOARCEREA FIILOR RISIPITORI – LUCA 15:11-32

MARȚI, 5 IANUARIE 2016

Punctul de întoarcere

Luca 15:17-19

Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.»”

Atunci când copiii nu se întorc la Dumnezeu, sau atunci când părăsesc biserica, deseori părinții se învinovățesc că nu au fost părinți sau creștini suficient de buni. Creșterea copiilor este în esență o muncă foarte grea, dincolo de puterile omenești; de aceea, depindem mereu de harul lui Dumnezeu, care acoperă toate păcatele noastre ca părinți. Copiii noștri vor găsi drumul spre casă, la Tatăl lor adevărat. Și totuși, mulți părinți nu se pot ierta pentru eșecurile lor.

O mare problemă în relațiile cu fiii risipitori este resemnarea, sau renunțarea la ei, ceea ce-i împiedică pe mulți să mai aibă credință și să se mai roage pentru ei.

Pocăința

Brusc, tânărul își aduce aminte de tatăl lui. El era sărac lipit pământului, murea de foame și nu apuca să mănânce nici măcar mâncarea porcilor. Dintr-o dată, tânărul se vede la capătul puterilor.

Pocăința începe odată cu acceptarea condiției, când omul se vede incapabil să se salveze singur.

Tânărul se gândește la tata, la bunătatea sa față de argați și la generozitatea cu care le oferea pâinea din belșug. Își dă seama că nu mai are unde să meargă. E zdrobit, e singur și trist. E pocăit.

El se încrede în bunătatea tatălui și se crede în tatăl său. Pocăința duce la mântuire, dar ea este legată de credință. Fiul cel mic știe ce fel de om e tatăl său.

Pocăința mișcă voința. Fiul se scoală și pleacă acasă. Atunci când venim la Dumnezeu, trebuie să ne bizuim pe îndurarea și iertarea Lui.

Rugăciune

  1. Mulțumim:

* Că Domnul ne-a dat în dar pocăința – nu trebuie să lucrăm pentru ea, ci să ne mărturisim falimentul și păcatul, fără nicio scuză.

* Că avem în cer un Tată care ne primește oricând venim la El cu pocăință și credință.

* Pentru Duhul Său cel Sfânt care ne ajută să ne vedem starea și să-L vedem pe Tatăl iubitor.

  1. Ne smerim:

* Că de multe ori nu am fost mulțumitori de familia lui Dumnezeu.

* Că am avut gânduri de îndoială cu privire la Tatăl nostru.

* Că uneori am fost prea mândri atunci când trebuia să ne pocăim.

  1. Ne rugăm:

* Ca Dumnezeu să dea bisericilor un duh de cercetare și pocăință.

* Pentru cei ce au părăsit calea Domnului, ca ei să se întoarcă acasă.

* Pentru părinții cu copii mici din biserică. Rugați-vă ca ei să nu se bazeze pe ei înșiși pentru creșterea copiilor, ci pe Dumnezeu, care cunoaște nevoia fiecărui copil.

MIERCURI, 6 IANUARIE 2016

A deveni tată

Luca 15:20

Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.

Dumnezeu Își dorește mult să mă găsească, mult mai mult decât îmi doresc eu. El nu așteaptă până ne întoarcem noi acasă, până ce ne cerem iertare, până ce implorăm și promitem să ne străduim mai mult altă dată. El este Cel care aleargă întotdeauna afară din casă și ne oferă îmbrățișarea Sa.

Întoarcerea fiilor risipitori va fi încetinită sau chiar împiedicată dacă familia sau biserica nu este pregătită pentru sosirea lor. Tatăl a lăsat deoparte toate standardele sociale și a alergat spre fiul său, chiar dacă acesta era încă departe. El a făcut asta ca să-l protejeze de bârfa, mânia, umilința și batjocura comunității. Un om cu o astfel de poziție în Orient nu aleargă niciodată. Cel mai probabil, tatăl salva încă o dată viața fiului său, care altfel nu ar fi fost niciodată acceptat de comunitate, sau de fratele său, cel puțin nu ca fiu în drepturi. Chiar dacă el s-a întors ca sclav, pentru tata a contat enorm faptul că fiul său s-a întors acasă. El a arătat tuturor că, pentru el, fiul său era încă viu. Tatăl a tăiat un vițel, ca toată comunitatea să poată veni și vedea că fiul său era îmbrăcat cu cele mai bune haine ale tatălui, că acesta i-a dat un inel cu pecete, și ca toți să împărtășească bucuria tatălui pentru revenirea fiului.

Fie că suntem fii tineri sau bătrâni, trebuie să înțelegem că toți am fost chemați să fim tați. Nu este suficient să citim pilda aceasta ca pe o povestire despre fii, sau să o citim ca pe o lecție dată Fariseilor despre atitudinea lor față de păcătoși. Nici nu suntem chemați să alegem care dintre fii suntem noi. Noi nu suntem aici ca să rămânem copii. Noi suntem chemați la Agape – dragostea lui Dumnezeu de Tată – care este și ținta uceniciei și a vieții de credință. Noi suntem chemați să fim tați.

Rugăciune:

  1. Mulțumire:

* Mulțumim Domnului că în casa Tatălui există loc pentru toți cei care vin la El.

* Mulțumim Domnului că, atunci când venim la El, găsim inima plină de dragoste și așteptare a Tatălui.

* Mulțumim că la El găsim iertare, îndurare, că El nu ne pedepsește și nu ne ceartă.

  1. Ne smerim:

* Că am rătăcit prea mult departe de Tatăl.

* Că nu avem o inimă de tată pentru cei care se întorc.

* Că de multe ori am fost o piedică pentru cei care vor să se întoarcă acasă.

  1. Ne rugăm:

* Ca Domnul să ne umple inima de dragoste – 1 Corinteni 13.

* Să fim sensibili față de cei care se întorc și să îi ajutăm.

* Să-i acceptăm, nu să îi judecăm.

* Pentru familiile care au copiii rătăciți pe căile lumii.

* Ca Domnul să ridice tot mai mulți părinți spirituali în biserici.

JOI, 7 IANURIARIE 2016

Sărbătoarea

Luca 15:21-24

Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim; căci acest fiu al meu era mort şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se înveselească.

Atunci când fiul risipitor se întoarce acasă, o cină obișnuită sau o întâlnire tradițională nu sunt suficiente; este momentul să sărbătorim.

„Dumnezeu se bucură. Nu pentru că problemele lumii au fost rezolvate, sau pentru că durerea și suferința omului s-a sfârșit și nici măcar pentru că mii de oameni au fost convertiți și Îl laudă acum pentru bunătatea Sa. Nu, ci Dumnezeu se bucură pentru că unul din copiii Săi era pierdut și a fost găsit. El mă invită și pe mine să mă alătur bucuriei Sale. Este bucuria Domnului și nu bucuria pe care o poate oferi lumea. Este o bucurie faptul că un copil se întoarce acasă din mijlocul groazei, a distrugerii și a disperării… Dumnezeu se bucură atunci când un păcătos pocăit se întoarce. Din punct de vedere statistic, nu este foarte interesant, dar Dumnezeu nu a fost niciodată interesat de cifre. În ochii lui Dumnezeu, este nevoie doar de un act ascuns de pocăință, un gest mic de dragoste sinceră, un moment de iertare reală și El coboară de pe tronul Său și aleargă spre fiul care se întoarce; iar cerurile se umplu de sunetele bucuriei lui Dumnezeu.” – Henri Nouwen

Putem vedea în fiul mai mare cât de distorsionat era conceptul lui de bucurie. Întreg satul auzea muzica și se grăbea să ajungă la sărbătoare; numai fratele stătea afară și era extrem de suspicios. Prin faptul că el nu a intrat direct în casa tatălui, care a organizat sărbătoarea, el arăta public împotrivirea sa față de tată, lucru foarte jignitor în cultura lor. Este o faptă egală cu cea a fiului mai tânăr, la începutul pildei. Situația se repetă; un fiu este iarăși pierdut. Tatăl ar fi putut să îl ignore sau să îl pedepsească. Dar el merge iarăși către fiu, se umilește în fața tuturor și, printr-un gest neașteptat de dragoste, el încearcă să își convingă fiul să intre în casă.

Fiul mai mare nu arată nici cel mai mic respect și nu i se adresează cu Tată. Dimpotrivă, el își acuză tatăl, spunând că el era doar robul său și nu fiul său. În felul acesta el își necinstește public tatăl, și îndrăznește să spună că „niciodată nu ţi-am călcat porunca.” Fiul cel mare nu se simțea parte din familie. Din punct de vedere emoțional, el aparținea unei alte comunități. Bucuria lui venea dintr-o masă bogată cu prietenii și nu din întoarcerea fratelui său, care fusese mort și acum era viu. Fiul cel mare dorea doar o bucată de carne, ca să aibă parte de un alt fel de bucurie. Ca biserică, de unde bucuria noastră?

Rugăciune:

  1. Mulțumim:

* Pentru bucuria și sărbătoarea cu care ne-a primit Domnul la El.

* Pentru mântuirea pe care ne-a pregătit-o prin Fiul Său.

  1. Ne smerim:

* Că de multe ori nu am făcut slujirea noastră cu dragoste, ci am privit-o ca pe o robie.

* Că uneori am căutat bucuria la cei de afară, nu cu Tatăl și frații din casa Lui.

* Că uneori am fost nemulțumitori, stăpâniți de un duh de critică.

  1. Ne rugăm:

* Pentru cei care deși sunt în adunare, sunt tot pierduți, departe de Tatăl.

* Pentru cei care nu înțeleg dragostea lui Dumnezeu și se simt dezamăgiți de El.

* Ca Dumnezeu să ne umple de dragoste și înțelepciune, să știm cum să ne purtăm cu cei pierduți, de afară, sau din casă.

VINERI, 8 IANUARIE 2016

Sindromul fratelui mai mare

Luca 15:25-30

Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. A chemat pe unul din robi şi a început să-l întrebe ce este. Robul acela i-a răspuns: „Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.” El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre. Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă înveselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.”

Reacția fratelui mai mare este dură, plină de critică, dispreț și judecată. El nu își dă seama ce departe este de adevărata dragoste, compasiune și acceptare. El este atât de preocupat de conducerea proprietății, încât este orb:

* față de inima tatălui și dovezile lui de dragoste

* față de revenirea fratelui său și a schimbării lui totale

* față de viața sa și de plinătatea binecuvântării tatălui.

Poate că și tu ai crescut în biserică, fiind totdeauna ascultător de părinți și de Dumnezeu. Nu ai fugit niciodată de acasă și nu ți-ai risipit banii pe diferite plăceri. Ai fost responsabil și ai ținut tradițiile toată viața, dar tot te-ai simțit la fel de pierdut ca și fiul mai mic.

Rugăciune

  1. Mulțumim:

* Că avem un Tată iubitor care ne primește oricând, chiar și atunci când „frații” mai mari nu ne primesc.

* Că El se bucură împreună cu cerul întreg atunci când un păcătos se întoarce acasă.

  1. Ne smerim:

* Ne pocăim de momentele în care avem aceeași atitudine ca fratele mai mare.

* Ne pocăim de momentele când, în eforturile noastre, am ajuns mai degrabă robi, încercând în mod constant să fim pe placul părinților, al lui Dumnezeu, sau al oamenilor, împlinind așteptările lor.

* Să mărturisim amărăciunea noastră, atitudinea greșită și nemulțumirea noastră, uitând că avem de o sută de ori mai mult decât am dat vreodată. Ne mărturisim invidia pe spontaneitatea și bucuria fratelui mai mic.

  1. Ne rugăm:

* Pentru cei pierduți din familiile și adunarea noastră, ca ei să se întoarcă acasă.

* Pentru cei care slujesc fără bucurie, asemenea unor robi în casă.

* Pentru cei care au un duh de critică și reproș față de viața celor care se întorc la Tatăl.

SÂMBĂTĂ, 9 IANUARIE 2016

Tot ce am este al tău

Luca 15:31-32

„Fiule”, i-a zis tatăl, „tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne înveselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut, şi a fost găsit”

  1. Petru 1:3

Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui.

Pilda fiului risipitor a fost spusă în primul rând pentru fariseii care stăteau în apropierea Domnului. Ei au fost provocați să spună sfârșitul pildei – să decidă dacă acceptă sau nu să intre în casa Tatălui, și să se bucure de a doua naștere a fiului păcătos. Să decidă dacă acceptă să se alăture ospățului, să-i primească pe păcătoși și să se bucure împreună cu Tatăl; să creadă asigurarea Tatălui, că tot ce are El este și al lor.

Tot ce am este al tău.

Problema pe care o avem toți este că mereu credem că ne mai trebuie ceva, ceva nou, sau ceva mai mult, ca să putem fi creștini buni și ca să putem face lucrurile la care ne cheamă Dumnezeu. Deseori ne lipsește bucuria că suntem în locul unde ne-a pus, în ciuda tuturor obstacolelor vizibile. Este greu de crezut că bogățiile pe care le căutăm sunt ascunse chiar sub picioarele noastre. Este greu de crezut că adevărata comoară este Cristos în noi și faptul că Dumnezeu Și-a așezat locuința în noi. Este greu de crezut că avem tot ce ne este necesar pentru a trăi o viață evlavioasă. Ca biserică, deseori ne asemănăm cu Iacob, care atunci când s-a trezit a exclamat: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, și eu n-am știut.” Cuvintele: „Fiule, tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău,” ni se aplică nouă, precum și celor mai înfocați atei. Noi avem tot ceea ce ne trebuie pentru a trăi o viață împlinitoare cu Dumnezeu; tot ceea ce trebuie să facem este să intrăm. Dumnezeu se va ocupa de restul.

Rugăciune

  1. Mulțumim:

* Pentru un Tată atât de minunat ca Dumnezeul nostru.

* Că ne-a dăruit tot ce este necesar pentru a trăi o viață evlavioasă.

* Pentru promisiunea că într-o zi vom moșteni tot ce este al Lui (Romani 8:17).

  1. Ne smerim:

* Că de multe ori ne-am comportat ca și când nu am fi fost fii ai Tatălui ceresc.

* Că uneori ne credem superiori fraților căzuți și nu-i primim cu bucurie și dragoste atunci când se întorc.

* Că de multe ori suntem indiferenți față de cei pierduți din jurul nostru.

  1. Ne rugăm:

* Să creștem în înțelegerea bogăției și a măreției vieții lui Cristos; ca noi, copiii Domnului, să umblăm în siguranța prezenței lui Dumnezeu în fiecare zi.

* Ca noi, ca biserică, să fim gata să ieșim din zona de confort și să-i căutăm pe cei pierduți.

* Pentru cei dragi nouă care sunt morți din punct de vedere spiritual, ca să se întoarcă la Tatăl cu pocăință.

DUMINICĂ, 10 IANUARIE 2016

Serviciu divin pentru fiii pierduți

Filipeni 2:4-8

Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce.

Gândul lui Cristos în noi – să ne uităm la foloasele altora.

„Însuși Domnul Isus a devenit un rob pentru mântuirea noastră. El a părăsit casa Tatălui ceresc, a venit într-o țară străină, a lăsat deoparte tot ce avea și prin cruce, S-a întors în casa Tatălui. El a renunțat la tot ce i-a încredințat Tatăl, ca eu să pot deveni ca El, și să mă întorc cu El în casa Tatălui” (Henri J. M. Nouwen).

Noi nu avem voie să ne credem superiori deoarece suntem mântuiți tot prin har, nu prin noi înșine. Domnul Isus, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, nu S-a considerat deopotrivă cu El.

Domnul Isus nu a mers la cruce ca noi să nu trebuiască să mai mergem, ci ca noi să Îl putem urma acolo. Domnul Isus a venit pentru ca El, Fiul lui Dumnezeu, să poată conduce pe toți copiii pierduți ai lui Dumnezeu acasă. Casa Domnului Isus este și casa noastră. Nu există altă cale de întoarcere la Tatăl decât prin Domnul Isus.

Scrieți pe o foaie de hârtie numele tuturor fiilor pierduți, a celor care din diferite motive L-au părăsit pe Dumnezeu sau nu Îl cunosc – copii, prieteni, părinți, soți/soții, și rugați-vă pentru ei!

Rugăciune:

  1. Mulțumim Domnului pentru vremea de har pe care o trăim și pentru șansa fiilor pierduți de a se întoarce acasă.
  1. Ne smerim pentru momentele în care am contribuit în vreun fel la îndepărtarea fiilor căzuți.
  1. Ne rugăm pentru fiii pierduți, ca Dumnezeu să-i aducă acasă, indiferent cât de departe au ajuns în rătăcirea lor.
Acest articol a fost publicat în DIVERSE și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Calendarul de rugăciune a Bisericilor Creștine după Evanghelie

  1. Marius Silvesan spune:

    Reblogged this on Istorie Evanghelica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s