Propunerea unui sucevean pentru nişte copii cu spirit antreprenorial – update

Scriam săptămâna trecută despre o sesizare făcută de  Ovidiu Vataman pe pagina sa de Facebook. Ulterior am fost atenţionat că ar fi mai bine să mă documentez din surse diferite pentru a lansa o astfel de informaţie. Am crezut că informaţia era falsă şi de aceea l-am contactat pe Ovidiu Vataman, însă informaţia cu privire la prezenţa copiilor cu măgăruşul la Iacobeşti nu era falsă. Ceva totuşi s-a dovedit a fi fals. Eu am crezut că micuţii dau dovadă de un timpuriu spirit antreprenorial pe când ei, se pare, erau forţaţi să scoată măgăruşul la pozat. Ovidiu Vataman, cel de la care a pornit toată povestea, frumoasă de altfel, a făcut cercetări şi iată concluzia la care a ajuns :

Buna ziua. Acest mesaj este unul pe care l-am trimis tuturor celor care mi-au trimis mesaje si s-au aratat interesati sa ajute in cazul copiilor de la Iacobesti. Unora dintre voi v-am promis ca o sa va tin la curent si de aceea vreau sa lamuresc un lucru. Eu personal sunt profund dezamagit de caz, pentru ca ulterior au iesit la iveala niste adevaruri care pe mine m-au uimit. Cand spune o persoana un lucru nu crezi , dar cand mai multe persoane sustin acelasi lucru, tind sa cred ca e adevarat. Nu vreau sa va influentez, iar daca voi considerati ca vreti sa ajutati e bine sa fiti informati. Au fost foarte multi dintre voi care au vrut sa ajute cu hainute, dar ce rost mai are daca mama copiilor ‚”nici nu mai spala hainele murdare, ci le arunca deoarece au prea multe”’ dupa cum spune un satean. Iata ce spune si primarul ”Din păcate însă, aceşti copii sunt victimele propriilor părinţi. “Nu sunt amărâţi dar îi fugăreşte tatăl, Ionuţ Florescu, să facă ceva numai să aducă bani. Bărbatul îi chinuie pe toţi. De frica lui, trei dintre fraţi, cei mai mari, au plecat la Centrul de Primire Minori de la Rădăuţi. Si aceştia mici au fost daţi în plasament dar părinţii i-au cerut acasă. Se folosesc de ei ca să primească tot felul de ajutoare. Au casă cu etaj şi tractor în curte dar îşi trimit copiii la cerşit”, a povestit înverşunat primarul comunei Grăniceşti, Gheorghe Nuţu.” Sincer este pacat de copii, daca voi considerati si vreti sa ajutati va rog sa faceti cum va spune inima .Dar v-am zis ar fi pacat de haine sa trimiteti si sa fie aruncate, mai degraba le duceti la o casa de copii.

Va multumesc.

Acest articol a fost publicat în DIVERSE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s