Conferința Peniel de la Bistrița (foto)

Conferința Peniel de la Bistrița a fost o reușită atât prin alegerea tematicii – Fiți plini de duh” –  cât și prin invitații chemați să o abordeze. Tim Hill și Iuliu Centea au slujit în așa fel încât din nou Cuvântul a fost prezentat într-un mod relevant generației actuale. Pentru prima dată tinerii din Suceava au participat într-un număr atât de mare -46 de persoane – la o conferință Peniel. Ei au mărturist că participarea la această conferință a fost cu siguranță o investiție importantă în dezvoltarea lor spirituală. Iată câteva fotografii făcute de mine până voi intra în posesia unor fotografii făcute de profesioniști.

 

Acest articol a fost publicat în Evenimente și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Conferința Peniel de la Bistrița (foto)

  1. Amin! Să fim plini de Duhul Sfânt!
    Wycliffe România, misiune transculturală, în colaborare cu biserici locale, organizații și indivizi din România și din lumea întreagă, prin traduceri, instruiri în folosirea Scripturilor și multe alte domenii în rândul etniilor, triburilor și popoarelor care nu au încă Cuvîntul lui Dumnezeu tradus în limba lor maternă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s